Despre Cipuri , pecetluire , necesitatea unitatii celor ce se opun si mucenicie

Posted: Februarie 28, 2011 in Uncategorized

Interviu cu Părintele Justin, realizat de monahia Fotini, 17 februarie 2011

Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?

Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.

Mă uitam că foarte puţini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătăţii desfiinţează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic…

Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.

Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici…

Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogăţeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiţii în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligenţă este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniţi” de către comunişti. Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îţi spuneau: „aici, după deal”. Copiii de beţivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeţi, reduşi mintal.

Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.

Această calitate de toleranţă a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?

Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranţa a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influenţa masonilor care au pus ochii pe frumuseţea aceasta a ţării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea ţăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în ţara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta ’22 – ’44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigraţi, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este – „Aaaa… de la Petru Vodă”? Îţi întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedinţe şi conferinţe prin care îţi aplicau o educaţie de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îţi spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viaţa poporului român.

Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în staţiuni, în străinătate… şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi ţăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.

Dar cum poate totuşi un intelectual, care vrea să își depăşească condiţia asta mizeră, să iasă din ea?

Nu poate ieşi decât dacă are o elită intelectuală conducătoare, dar cu aşa paraziţi de conducători paraziți ies şi subalternii, medici sau primari, sau învăţători. Mai ales că nu e uşor să conduci poporul român, pentru că el are o rădăcină ortodoxă şi o sensibilitate aparte; tipicul masoneriei nu se aplică la poporul român cu o cultură şi spiritualitate atât de complexe şi bogate. Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simţul de slugărnicie. Faţă de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi – stă cu pălăria în mâna şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ. Dar această slugărnicie s-a imprimat şi în viaţa bisericească. Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă. A fi slugarnic nu înseamnă că respecţi Biserica. Respecţi Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele. Când am mers cu câţiva români în Sfântul Munte să ne închinăm la icoane, păi făceam metanii mari la fiecare icoană, cu trei închinăciuni în mijlocul bisericii, apoi sărutam mâna la stareţ, aşa cum se face la noi – se uitau foarte miraţi grecii la noi. Ei se închinau mai degajaţi şi nici vorbă să se ducă la stareţ, să se întoarcă înapoi. Noi suntem aici sub influenţa asta slavonească ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Această aşa-zisă smerenie a luat naştere în urma terorii. Pe noi ne caracterizează acum frica şi ateismul. Românul nostru ştie să mai facă doar bancuri. Îmi povestea un cetăţean aici un banc ce circulă prin popor. Cică: „Un anume preşedinte merge să consulte o vrăjitoare. Vrăjitoarea închide ochii şi îi spune:

– Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie.

Preşedintele zâmbeşte şi o întreabă:

– Deci mulţimea este fericită?

– Da, ca niciodată!

– Şi oamenii aleargă după …maşină?

– Da, aleargă în jurul mașinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte dificil să facă loc mașinii.

– Sunt şi oameni care poartă drapele?

– Da, drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun.

– Chiar aşa? Şi oamenii strigă, cântă?

– Da, oamenii strigă fraze de speranță: Oh! De-acum încolo totul va fi mai bine! Poporul este în sărbătoare.

– Şi eu, eu cum reacționez la toate astea?

– Nu pot sa vad! Coşciugul este închis”.

Ei, cam aşa se amăgeşte bietul român, cu un banc, cu o glumă, dar să facă el ceva concret, o faptă eroică – nu.

Şi cei în care mai zvâcneşte încă o viţă de român, o viţă nobilă, cum pot depăşi această frică şi să îi poată mobiliza şi pe ceilalţi?

Nu se poate mobiliza acum nimic, pentru că nu ai ajuns nici măcar până acasă şi ei te-au şi depistat ce lucrezi şi ce vrei să faci tu. Ce era securitatea altădată şi ce este acum, vă daţi seama cu mult mai avansată. Nu are cine să se opună acum partidului, atâta vreme cât copiii celor ce ar avea un cuvânt de spus sunt în Germania, în Franţa, studiază, burse, toate pe seama poporului român…

Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnaţi pentru el, ci îl trimiteţi prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

Dar de ce credeţi, părinte, că persecuţia asta electronică este mai antihristică decât celelalte persecuţii păgâne, în care te obligau să te închini şi la idoli?

Pentru că şi viclenia vrăjmaşului e mai mare conform cu vremurile în care trăim. El are mii de ani de experienţă şi e normal să îşi desăvârşească metodele de ispitire a lumii. Toate fenomenele care se aplică în istoria omenirii sunt în raport cu gradul de civilizaţie al omului. Observaţi acum la ce nivel de cunoaştere a ajuns ştiinţa, după cum s-a dezvoltat tehnica. Cu cât e mai performantă tehnica oamenilor, cu atât şi persecuţia este mai ascuţită şi mai subtilă. Şi pe oamenii aştia îi vad ca pe nişte slugi ale satanei şi eu aşa şi cred – cei care folosesc tehnica asta în rău, în defavoarea omului, sunt nişte înaintemergători ai lui antihrist.

Nu vedeţi cum au ştiut să protesteze grecii în jur de 15 mii de oameni împotriva actelor cu cip, şi numai pentru faptul că ulterior, oricând ei pot adăuga la acele informaţii din cip şi cifra 666?

Măi, eu am visat acum într-o noapte, după ce am venit de la Sfânta Liturghie, la o jumătate de oră după ce adormisem, şi am avut trei vise la rând chinuitoare cum erau pecetluiţi oamenii de către slujitorii lui antihrist. Îi adunau de pe stradă şi într-un laborator al lor îi pecetluiau forţat cu un cip electronic de mărimea unui sâmbure de prună. Bineînţeles că nu trebuie să dăm crezare viselor. Dar vedeam un lucru foarte interesant – cei care erau câte doi sau mai mulţi la un loc reuşeau să scape să rămână nepecetluiţi, dar cei care erau singuri, erau uşor răpiţi şi pecetluiţi. Şi spun aceasta, nu că sunt eu vizionar – nici vorbă! – cred însă că dacă vom crea o unitate duhovnicească şi ne vom opune împreună, Domnul îşi va face milă cu noi. Pentru că singuri nu vom rezista şi de aceea ei şi urmăresc să ne dezbine unul de altul. Dragostea şi rugăciunea vor avea multă putere şi tehnica lor va deveni neputincioasă, după cum spune şi Domnul în Evanghelie: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”(Mt. 18:20). Ei folosesc acum şi mijloace hipnotice. Nu vedeţi cum tehnica asta îl face pe om să nu mai poată dormi, să nu mai poată judeca, să obosească foarte repede? Această tehnică asupra psihicului uman are efect mai puternic decât alcoolul, e un drog periculos.

Consideraţi că pecetluirea este aproape?

Pecetluirea nu este chiar aproape, dar nici prea departe. Oamenii trăiesc acum într-un confort şi ateism, încât beau, mănâncă şi nu îi mai interesează de îi judecă Dumnezeu sau nu. Ei fac glume şi se amuză – ei, astea sunt poveşti popeşti. Dar nu este aşa. Tot ce s-a scris în Scriptură trebuie să se împlinească negreşit şi sunt evidente toate aceste fenomene premergătoare. Lumea a ajuns la culmea desfrâului şi imoralităţii, încât homosexualii şi criminalii au ajuns modelele societăţii. Eu văd că şi mentalitatea copilului este foarte mult schimbată, pentru că mamele îşi lasă copiii să petreacă foarte mult timp la calculator şi la televizor, care îi transformă pe bieţii copii în nişte monştri. Îmi povestea o mamă aici că băieţelul ei de patru ani, după ce a venit de afară de la joacă, îi spune mamei: Păi, mămică, eu am să iau pe Anişoara. Păi unde auzeai aşa ceva pe vremea mea? Nu se pomenea aşa ceva. Structura sufletească şi organică a copilului nu este pentru această tehnică satanică, că îl distrugi pe el la anii ăştia. Nu vedeţi chipul unui copil curat, sănătos, cu o educaţie creştină – cât de frumos arată şi ce judecată are? Dar ia-l dintr-o familie de desfrânaţi, de răutăcioşi – parcă şi copilul arată ca un monstru. Viaţa tehnică naşte monştri.

Părinte, dar celor care vor fi pecetluiţi forţat li se socoteşte lepădare?

Foarte puţini vor scăpa nepecetluiţi, dar dacă vom fi pecetluiţi cu forţa nu noi vom răspunde, ci ei. Important e să nu cedezi şi să ştii să mori martir. Asta este important.

Şi cum înveţi să mori martir?

Nu te supui la niciun soi de încercare. Dar aici are un rol şi partea spirituală. Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi raţiunea îţi va fi mai puţin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire. Toată viaţa creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să moară martir. Dacă vă uitaţi la copii veţi vedea întipărit pe chipul lor instinctul de a fi asemenea lui Dumnezeu. Întrebam aici un copil mic: ce vrei să te faci tu când vei fi mare? Şi el îmi răspunde: Sfânt vreau să mă fac! Copilul are sădit în el această forţă de a-şi desăvârşi sufletul. De la copii trebuie să învăţăm foarte mult cum să fim, „căci ca unora ca acestora este împărăţia cerurilor”. „Până nu veţi fi ca aceştia nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – adică cu sufletul curat, cu curaj şi naturaleţe. Copilul este aşa de nevinovat că pentru el totul este sfânt.

Cum vă explicaţi faptul că noi, pe măsură ce avansăm în cunoaştere, ne îndepărtăm de Dumnezeu, când de fapt cunoaşterea ar trebui să ne apropie?

Asta e valabil pentru cei slabi, care mai mult se afundă în cunoaştere, pentru că nu au smerenie, cercetează cu mândrie. Trebuie să ne temem pururi să nu ne părăsească Dumnezeu şi să nu cădem în mrejele vrăjmaşului. Fără această frică sfântă de Dumnezeu cădem în înşelările minţii noastre. Să ne îngrijim să nu slăbească puterea noastră sufletească şi să nu cădem pradă răului.

Părinte, sunt unele persoane care se îndoiesc de această realitate a cipului, şi consideră că dacă cipul ar fi cu adevărat o problemă aşa gravă de mântuire, Dumnezeu ar lucra prin sfinţii săi şi ar vesti oamenilor exact ce să facă, cu argumente clare şi fără îndoială, că nu lasă Dumnezeu Biserica Lui fără povăţuire.

Eu consider că acesta însuşi e un semn că sfârşitul este aproape, prin faptul că nu mai avem proroci şi apărători sfinţi ai adevărului ortodox. Este o lipsă de povăţuitori, predicatori care să spună poporului de la amvon ce are de făcut. Nu, acum preotul trebuie să predice după cum îi dictează partidul, nu după cum îi spune Duhul. Mai are el habar de Duhul? Păi cum să mai lucreze aşa Dumnezeu, prin astfel de capi stricaţi? Ei dansează şi cu musulmanii şi cu ereticii şi vrem ca Dumnezeu să grăiască prin ei. Dar bietul om cade pradă tuturor minciunilor.

Cum vedeţi această măsură a Uniunii Europene, şi implicit a Guvernului, prin care ni se scot din farmacii plantele şi medicamentele naturiste, pe motiv ca au efecte adverse şi nu există o testare a plantei la nivelul populaţiei, dar în schimb ei introduc o substanţă extrem de toxică, initium, în culturile de cartof, ceapă, roşii şi alte legume, fără niciun fel de testare.

Este o măsură de distrugere a omului cum mai spuneam. Iar românul nostru nu deschide gura, acceptă încă şi ca pe ceva bun, aşa în inconştienţa şi prostia lui. El mănâncă tot ce i se oferă pe piaţă. Dacă ar pune otravă la pliculeţe şi pe aceea ar manca-o. Îmi amintesc în ’44 când au venit ruşii cu porumbul ăsta furajer, aparent mai frumos şi cu nişte grăunţe mai mari. Şi ţăranul nostru a aruncat porumbul moldovenesc, care era dulce şi mult mai sănătos. Şi a venit porumbul acesta furajer rusesc şi a înlocuit tot porumbul nostru, fără să grăiască unul ceva. Ţăranul nostru se uita şi se minuna: A, păi uite, măi, ăsta e porumb adevărat! Dar nu este o problemă asta aşa de mare dacă nu mai găsim plante medicinale în farmacii, că şi aşa numai sănătoase şi medicinale nu erau – că românul nostru ştie să culeagă şi singur de pe la ţară, de pe câmp, muşeţel, pătlagină şi usturoi. E bine să ne învăţăm să nu mai primim otrăvurile lor din medicamente, ci să căutăm să ne tratăm noi singuri, prin ierburile şi rădăcinile pe care le-a lăsat Dumnezeu. Pentru că nu am voie să mă sinucid, bineştiind că multe din medicamentele şi alimentele lor sunt pline de otravă.

În cele din urmă vă urăm şi noi Mulţi ani sănătoşi şi de acum înainte, odată cu împlinirea vârstei de 92 de ani şi dacă ne puteţi spune cum simţiţi acest an al sfinţiei voastre faţă de ceilalţi?

Ei, maică, anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneţii care mi s-au adăugat, au însemnat durerile şi necazurile acestui popor. Dacă tu nu te gândeşti doar pentru tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutăţile aproapelui. Aşa că eu chiar dacă sunt la 92 de ani, trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt 25 de ani, fie că sunt 45 de ani. Şi anii pentru mine nu mai sunt ani… Noi dirijăm timpul în raport cu nevoinţa noastră faţă de Dumnezeu. Sfârşitul lumii este sfârşitul nostru, pentru că păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu. Şi cu cât te nevoieşti mai mult pentru celălalt, cu atât eşti mai tânăr.

(din Revista ATITUDINI, Nr. 15)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s