Homeopatia – o noua inselare (argumente teologice si stiintifice)

Posted: Septembrie 6, 2011 in Uncategorized

https://i0.wp.com/www.instablogsimages.com/images/2010/05/18/homeopathy-pills-4_zAPNV_30213.jpg         

” Extras din cartea ‘ Parintele Paisie mi-a spus’ ”     

Părinte, antibioticele pricinuiesc vătămare omului. De data aceasta, am fost nevoiţi să-i dăm fetitei noastre (în vârstă de doi ani) antibiotice. Unii de la şcoala unde lucrează soţia mea, au mers la homeopat şi cu o pastilă mică le-au trecut durerile. Şi ne-au spus că de la început trebuia să tratăm copilul prin homeopatie. Doi călugări ai părintelui S. se ocupă cu homeopatia.

Nu ştim dacă este aşa, dar am auzit că Părintele Porfirie ar fi spus că medicamentele homeopate, şi mai ales cele ale primei doze pe care o dau, nu sunt fabricate în Grecia, ci le aduc din Olanda, unde sunt „citite” în cadrul unei ceremonii speciale. Adică sunt vrăjite.

– Ascultă, pentru acupunctura există două şcoli. Una este curat satanică. Iar cealaltă ce face? Să presupunem că mă doare degetul. Cel care se ocupă cu aceasta ştie pe unde trec nervii, bagă un ac, omoară nervul, iar durerea încetează. Da, dar oare 1-a făcut bine? A îndepărtat pricina? Apoi, să spunem că mă doare şi cealaltă mână; va omorî şi acel nerv, apoi altul şi altul, iar la sfârşit ce se va întâmpla? Homeopatia este încurcată. Mulţi s-au încurcat în această poveste şi au amestecat în ea multe teorii. După ce vei lua o doctorie, îţi vor spune aceia: „La început te vei simţi mai rău, dar apoi îţi va trece”. Să spunem că te doare obrazul. Celălalt îţi dă o palmă puternică şi te doare mai tare, aşa încât starea de mai înainte, ţi se pare o glumă, şi o suporţi uşor. Mai există şi unii care sunt bolnavi numai cu închipuirea. Unul ca acesta merge la medic, iar acela îi spune: „Pleacă, nu ai nimic”. Merge din nou şi medicul iarăşi îi spune: „Pleacă, nu ai nimic”. Merge apoi la homeopat. Acesta ştie că nu are nimic, dar nu îi spune, ci îi dă un praf, pentru a-i linişti gândul aceluia şi astfel îi trece durerea. „M-am făcut bine”, spune acela.
– Ei, dar acest lucru este bun. Părinte, căci i-a corectat gândul.
– Bre, fiule, aceasta este înşelăciune! În felul acesta îi mai umflă şi egoismul, căci va cugeta: „Ai văzut? Nu spuneam eu bine? Doctorii nu au ştiut”.
Apoi mai sunt şi alţii care neputându-se aranja nicăieri în altă parte, merg la homeopatie şi astfel îşi găsesc o ocupaţie. Dar lucrul acesta este primejdios. Se încurcă diferiţi inşi în treaba aceasta şi nimeni nu poate avea încredere în ei. Apoi resping toate celelalte tratamente, zicând: „Acesta nu este corect!”. Dacă cineva are febră 40°C, tu ce vei mai face atunci când tratamentul recomandat de medicina clasică îşi face treaba lui, alungă temperatura? Îmi face mare impresie faptul că Hipocrate a descoperit atâtea lucruri, a făcut atâtea observaţii şi a alcătuit atâtea terapii. Aceasta nu a fost întâmplător, ci a fost o iluminare dumnezeiască. Altul a făcut penicilină din mucegai.
Un bătrânel la o mănăstire a văzut cum arăt*
* Bătrânul bănuia că Stareţul are tuberculoză şi mi-a spus să mănânc pâine
mucegăită, căci ajută. Dar câtă pâine poţi să mănânci? în timp ce acela a făcut medicamentul din mucegai şi a salvat atâţia oameni. Un astfel de medicament nu este de aruncat.
Eu aş fi de acord mai degrabă cu un botanist, cu un om de ştiinţă. Iată, cineva a scris o carte despre o sută de plante şi o mie de terapii. Vezi, acolo citim despre atâtea plante, dintre care pe unele le călcăm în picioare şi care vindecă o mulţime de boli.
A venit aici un oarecare medic credincios, nu vreau să-i spun numele, care a scris şi o carte şi îi spun: „Menta ajută mult la astmă”. „Nu ştiu” îmi spune. „Bre, tu eşti doctor şi spui că nu ştii?”.
Vezi aceştia nu au un scop bun, vor să dea la o parte plantele şi să rămână numai medicamentele. în mâncăruri se pun atâtea şi atâtea plante iar ca medica-mente şovăiesc să le folosească.
Cum am spus, sunt de acord mai degrabă cu un om de ştiinţă, botanist. Vezi, germanii au pus deja menta în pliculeţe şi o vând.
Dar există şi mulţi escroci. Unul spune că poate cunoaşte TOATE bolile numai privind în ochii celui bolnav. Sunt şi eu de acord că unele boli se pot depista în felul acesta, dar cum va cunoaşte acela inima privind în ochi. Altul spune că prin ureche poate vindeca toate bolile. Bagă în ea nişte ace… Prostii. Aceştia sunt nişte escroci. Este nevoie de discernământ în toate acestea.
– Adică, Părinte, să nu facem tratamente homeopate la copil?
– Nu, nu este un lucru în care să ai încredere.
– Părintele S. are câţiva călugări medici, pe care i-a trimis să înveţe homeopatia.
Bătrânul şi-a clătinat capul şi nu a spus nimic.
– Chiar şi părintele S. a făcut tratament homeopat şi deşi a fost foarte bolnav, în cele din urmă s-a făcut bine.
Stareţul şi-a clătinat din nou capul cu amărăciune în semn de dezaprobare şi la sfârşit a întrebat:
– Prin ce s-a făcut bine părintele S.? Oare prin homeopatie? (dând de înţeles că poate rugăciunile altora l-au tămăduit).
Anexa mea personală
44. După aceste sfaturi ale Stareţului m-am hotărât să cercetez mai profund subiectul homeopatiei şi al acupuncturii. Iată aici câteva din constatările mele pe scurt:
Acupunctura: S-a dezvoltat în China şi s-a impus ca un mod terapeutic, printr-un decret împărătesc. Ea este strâns legată de concepţia despre lume a vechilor chinezi. Potrivit acestei concepţii, ei credeau că boala trupească este urmarea influentei unui duh rău asupra trupului omenesc. Astfel, de exemplu, dacă te durea stomacul, aceasta însemna pentru vechii chinezi că un demon se cuibărise în acel loc. Pentru a-1 sili pe demonul, care provoca boala să plece, înfigeau ace în punctele respective ale părţii bolnave, făcând în acelaşi timp şi diferite exorcisme. Aceasta este o ramură a acupuncturii, pe care Stareţul a caracterizat-o
a fi „curat” SATANICĂ.
Oare în zilele noastre nu există SATANIŞTI? Oare unii dintre aceştia nu practică şi în ziua de astăzi această ramură a acupuncturii? Şi dacă există astfel de persoane viclene şi rău intenţionate, care l-au băgat pe satana în viata lor, înlăuntrul sufletului lor, nu cumva să aşteptaţi să v-o spună sau să v-o scrie sub tabela lor medicală.
Homeopatia: Întemeietorul homeopatiei în Grecia, a acestei „medicini alternative”, este un SUBINGINER! Domnul Vitulkas. Este considerat părintele homeopatiei în Grecia, dar este şi foarte cunoscut în cercurile mondiale homeopate.
Domnul Vitulkas a fost discipol şi colaborator al maestrului (guru) hindus Krişnamurti. Pe Krişnamurti, Societatea Teosofică (de provenienţă masonică) a vrut să-1 impună ca Hristosul noii Ere. (Timp de mai mulţi ani a umblat prin toată lumea, dându-se drept „Hristosul” epocii noastre). Dar planurile lor au eşuat.
În acest mediu s-a mişcat domnul Vitulkas, şi este firesc ca gândirea lui să fie adăpată cu concepţii orientale despre Dumnezeu, lume şi om.
Pentru a deveni cineva „homeopat” în Grecia, acum câţiva ani, când începuse această poveste, era suficient să înveţe între trei şi şase luni lângă un homeopat experimentat, iar apoi îşi putea deschide „magazinul” său propriu.
Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. După ciocnirile cu lumea medicală a Greciei este necesară diploma de absolvire a medicinei, pentru ca cineva să practice homeopatia.
Nu există şcoli homeopate organizate. Nu există date statistice, pentru a putea compara rezultatele acţiunii medicamentelor homeopate. Fiu există nici o statistică care să spună că, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopată, atâţia s-au făcut bine, atâţia şi-au îmbunătăţit starea, atâţia au rămas în aceeaşi stare şi atâtora li s-a înrăutăţit sănătatea. NIMIC! nici o dată statistică! Şi interesant este faptul că aceia îţi spun că „homeopatia nu lucrează statistic”.
În trecut chiar şi eu însumi am urmat de două ori şedinţe de terapie homeopată împreună cu soţia mea şi cu mulţi prieteni şi cunoscuţi.
În majoritatea situaţiilor nu s-a întâmplat nimic. Nici o ameliorare! în alte situaţii boala avansa atât de mult încât ajungea la punctul critic în care bolnavul era nevoit, în starea avansată a bolii în care se afla, să ceară ajutorul medicinei clasice.
Uneori a existat şi „vindecare”, aşa cum s-a petrecut în cazul conjunctivitei pe care am avut-o la ochi. Această boală uşoară s-a vindecat… Dar după o vreme m-a consultat din nou un oftalmolog, şi s-a mirat că partea vitroasă a ochilor mei a fost vătămată.
Semăna cu cea a unui om foarte înaintat în vârstă. Oare aceasta este „vindecarea” pe care mi-au făgăduit-o?
Nişte prieteni de ai noştri le-au făcut copiilor lor tratament homeopatic, încă de la o vârstă foarte mică. De la trei ani, poate şi mai puţin, copiii lor nu au luat niciodată antibiotice. Gripele, infecţiile şi viruşii, le treceau cu uşurinţă, cu o pastilă „mică” homeopată.
Însă, mai târziu, ce s-a întâmplat?
După destui ani de terapie homeopată, unul din copiii lor s-a îmbolnăvit foarte grav. Cantitatea de cupru şi de celelalte metale pe care le luase în toţi aceşti ani prin aceste „mici” pastile a crescut într-o măsură atât de mare încât i-a provocat această boală foarte gravă.

PENTRU MAI MULTE DETALII – http://www.crestinortodox.ro/sanatate-stiinta/homeopatia-practica-medicala-controversata-124988.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s