Cine este NOROC ; Rugaciunea Inimii

Posted: Octombrie 26, 2011 in Uncategorized

Motto: „Orice ar face omul, oriunde ar merge, toate le împlineşte cu rugăciunea lui Iisus”

(„File de pateric”, pag. 283)
https://i0.wp.com/www.eph.md/img/a-monk-in-prayer-mount-athos-greece.jpg
Iubiţi credincioşi,

Vorbim adesea despre rugăciune, dar de fapt cum am putea să o definim? Cuvântul rugăciune vine de la a se ruga, a implora, acesta fiind mijlocul de comunicare spirituală cu Dumnezeu, prin vorbă sau cu gândul. Potrivit unei opinii larg răspândite, o „rugăciune” este un text liber formulat sau deja dat într-o formă fixă, după modelul oferit de „Tatăl nostru”, rugăciunea cea mai de seamă a creştinilor.

Iisus ne-a îndemnat să ne rugăm totdeauna: „Şi le spunea o pildă cum trebuie să se roage şi să nu-şi piardă nădejdea” (Luca 18:1), iar Sfântul Apostol Pavel zicea: „Rugaţi-vă neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17). A ne ruga „totdeauna” şi „neîncetat” nu are o măsură, ci înseamnă cât mai des posibil.

Rugăciunea este pârghia principală a vieţii duhovniceşti şi de aceea este recomandată adesea de Mântuitorul: „RUGAŢI-VĂ CA SĂ NU INTRAŢI ÎN ISPITĂ” (Luca 22:40). Rugăciunea poate să fie de mai multe feluri: de cerere, de mulţumire, de laudă şi de slăvire, de îngăduinţă, de mijlocire, de adorare.

Am dorit mult a scrie aceste câteva cuvinte, observând cu mare bucurie dorinţa credincioşilor de a purta la mână mătănii şi constatând în acelaşi timp, că mulţi dintre ei vor să le poarte doar pentru că asa au văzut la alţii. Unii cred că ele sunt sfinţite, dar acest lucru nu este adevărat, fiindcă mătăniile nu sunt sfinţite, ci sfântă este rugăciunea pe care o rostim odată cu fiecare bobiţă. Alţii spun că le poartă fiindcă în felul acesta îl au pe Dumnezeu la mână. Noi nu-l putem avea niciodată pe Dumnezeu la mână, însă El sigur ne are la mână pentru greşelile, patimile, păcatele noastre.

Unii spun că le poartă la mână ca să le ajute Dumnezeu. De fapt Dumnezeu le ajută şi celor care nu poartă mătănii la mână, dar le ajută cu atât mai mult celor care le poartă, dar se şi ostenesc cu rugăciunea lui Iisus. Câţiva mai evlavioşi spun că bobiţele de la mătănii ar fi lacrimile Maicii Domnului, sau că trebuie să fie neapărat 33 de bobite. Ori Dumnezeu nu ne numără rugăciunile (este ca şi cum ar zice: iată, ai zis 9875 de rugăciuni, acum gata, eşti mântuit!), ci trebuie să ne rugăm cât mai mult cu putinţă, ştiind că Dumnezeu coboară la noi şi noi urcăm la Dumnezeu pe „aripile rugăciunii”.

Unii poartă mătăniile numai ca podoabă, pentru că aşa este moda, sau pentru că le-ar purta noroc şi o numesc „brăţară norocoasă”. Exact ca musulmanii care cred în noroc şi care folosesc şi ei nişte mătănii dar nu pentru a se ruga , ci le tot sucesc în mână pentru „a omorî timpul”. în fapt „NOROC” nu există, pentru că nimic nu este întâmplător în lumea aceasta, după cum ne spune foarte clar si rugăciunea amvonului de la sfârşitul Sfintei Liturghii: „TOATĂ DAREA CEA BUNA SI TOT DARUL DESĂVÂRŞIT, DE SUS ESTE POGORÂND DE LA TlNE, PĂRINTELE LUMINILOR” (Iacov 1:17). Deci, în loc să spunem cu păcat „am avut noroc”, foarte bine ar fi dacă am spune cu pioşenie, închinându-ne: „M-A AJUTAT DUMNEZEU!”.

http://cristinadavidniculiu.files.wordpress.com/2011/04/parintele-ilie-cleopa.jpg
Iată ce spune Părintele Cleopa despre noroc: „Voi ştiţi, cine a fost NOROC? Cel mai mare drac, care a secerat milioane de suflete!” Până la venirea lui Iisus Hristos, oamenii, pentru fiecare păcat, aveau câte un idol:

MARTE – zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată trebuia să se facă război, să moară cât mai mulţi oameni, că aşa-i plăcea zeului.

VENERA – zeiţa discordiei. Când îi aduceau statuia, toţi trebuiau să se certe, să se bată.

NEMFIS – zeiţa frumuseţii. Când o aduceau, îi puneau cercei de aur, şi toţi trebuiau să fie pudraţi, să aibă zorzoane, inele, cercei şi să joace în faţa ei.De acolo ne-au rămas inelele, cerceii, pudra şi podoabele femeieşti.

AFRODITA – zeiţa desfrâului. îi aduceau statuia ei şi o trăgeau într-o pădure şi acolo bărbaţii şi femeile făceau cele mai mari orgii înaintea ei.

MOLOH – zeul fericirii, sau NOROC, cum îi spunem astăzi. A fost foarte cunoscut la romani, sumerieni şi catarginezi. Statuia acestui zeu era purtată într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau argint. În spatele acestui „Noroc” era un cuptor de aramă, şi în faţa lui o tigaie de aramă; aprindeau focul în spatele lui Noroc până se înroşea tigaia, şi el, Noroc, primea jertfă copii sugari.

Ca să aibă femeia noroc, lua copilul de la ţâţă şi-l dădea pe mâna slujitorului idolesc, care îl tăia bucăţele şi-l punea în tigaia lui Noroc, să se frigă. Până la 40-50 de copii puneau odată în tigaia aceea. Aşa a secerat dracul NOROC milioane de copii. Sau, nu ştiţi ce zicea Proorocul Isaia: „Vai de cei ce fac masă dracilor şi au dat jertfă lui Noroc”. Uneori vezi creştini care se salută: „Hai noroc, vecine!”. Dacă l-ai întreba cine-i Noroc, nu ştie, dar ştie să-l pomenească („Ne vorbeşte Părintele Cleopa”, voi. 7, pag. 68).

Mătăniile le observăm cu precădere la mâna călugărilor, iar astăzi, din ce în ce mai mult şi la mâna mirenilor. Călugării le folosesc spunând la fiecare bobită a ei, şi neîncetat, rugăciunea minţii sau rugăciunea lui Iisus. Mirenii (credincioşii din lume) trebuie să folosească şi ei mătăniile în acelaşi scop, tot pentru a spune rugăciunea minţii, dar nu în mod obligatoriu, ci după dorinţa şi trăirea fiecăruia.

Ne este de aşa mare folos rugăciunea minţii? DA! Pentru că sufletul nostru şi dinăuntru şi dinafară este războit de gânduri şi de patimi. De aceea şi paza minţii trebuie să fie dublă. Căci, precum hrana trupului este pâinea, şi cea a sufletului este virtutea, tot aşa şi hrana minţii este rugăciunea şi de aceea ne îndeamnă Dumnezeu în Biblie:”Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat, fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1 Petru 4:7). Deci, suntem datori să ne rugăm oricând şi oriunde ne-am afla (acasă, în călătorie, în tramvai, în autobuz, în tren…).

Este la fel de necesar pentru orice om să spună constant rugăciunea lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, măntuieşte-mă pe mine, păcătosul / păcătoasa), aşa cum este pentru o barcă aflată în pericol, trimiterea semnalelor S.O.S. („Salvaţi sufletele noastre”).

Vorbim despre paza minţii, pentru că toate păcatele bat mai întâi la uşa minţii şi a inimii noastre prin momeala gândului. Aceste gânduri rele, care nu sunt conforme cu voia lui Dumnezeu, trebuie, şi le putem alunga prin rugăciunea minţii, căci: „Precum pomul fără frunze nu poate avea rod, tot aşa şi sufletul care nu are paza minţii se osteneşte în zadar” (Sf. Simeon Noul Teolog).

Dumnezeu cere de la noi ca cele două părţi ale sufletului, adică mintea şi inima, să fie curate. Rugăciunea fiind „cheia împărăţiei Cerurilor”, acelaşi îndemn minunat ni-1 dă şi Sfântul Teofan Zăvorâtul, care zice: „Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, stă de vorbă cu El neîncetat, aşa cum ar vorbi cu un tată, alungând din minte orice gând pătimaş„. în primul rând este nevoie de atenţie, căci „fără atenţie nu este rugăciune”.

Mătăniile le putem ţine tot timpul la mână, fără ca cei dimprejurul nostru să-şi dea seama că le folosim pentru rugăciune. Când suntem cu alţii sau mai sunt oameni pe lângă noi, nu trebuie să ne rugăm cu glas tare, ci cu gura închisă (neştiind ce facem, ne-ar putea judeca greşit sau cum se mai spune, i-am sminti). Mătăniile au un rol asemănător cu cel al mişcării limbii, adică să ne creeze un reflex pentru rugăciune când mintea zboară şi uiţi să te rogi, mâna printr-o mişcare reflexă vrea să învârtă nodurile de la mătănii. Şi atunci vrând, nevrând îti aduci aminte de rugăciune.

Trăim în lume şi sporul nostru în rugăciune este mai greu. Cu toate acestea noi trebuie să încercăm să zicem cât mai mult această rugăciune şi apoi, mai târziu fără nici-un efort, o vom spune numai cu mintea. Sunt părinţi care au dobândit rugăciunea lui Iisus foarte repede şi nu au avut nevoie de multe mătănii. Dar pe noi cei ce suntem în lume ne ajută foarte mult. Unui părinte isihast i s-a mişcat mâna şi după ce murise. Asta ca să se vadă cat de mult sporise…

Rugăciunea trebuie spusă cât mai des cu putinţă dar corelată cu ritmul respirator, pentru a nu obosi plămânii, adică cine respiră mai rar, o spune mai rar, iar cine respiră mai des, o spune cu atât mai des. Această rugăciune, după sfatul Sfântului Grigorie Sinaitul, trebuie spusă liniştit şi fără zgomot, ca nu cumva vocea să împrăştie şi să micşoreze simţirea şi atenţia minţii. Aceasta până când, obişnuindu-se cu lucrarea, va înainta în ea şi va primi putere de la Duhul Sfânt, să se roage puternic şi în întregime. Atunci, mintea nu va mai avea nevoie să rostească cu gura, ci se va mulţumi să-şi facă lucrarea în întregime în adâncul ei. Important este să ştim că la început ne rugăm cât putem şi cum putem, ca să ajungem să ne rugăm cum trebuie.

Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune : „Această rugăciune se mai numeşte şi a minţii, pentru că spunând-o, ea adună mintea care altfel nu se poate opri de la risipire şi rătăcire în toate părţile. Rugăciunea minţii se va înrădăcina în suflet şi este o armă foarte puternică împotriva gândurilor păcătoase”.

Sfântul loan Scărarul are în acest sens câteva cuvinte care au fost repetate de mulţi scriitori sfinţi: „Cu numele lui Iisus loveşte pe potrivnicii ce vin împotriva ta, căci nici în cer nici pe pământ nu vei găsi o armă mai puternică”.

1. Datorită rugăciunii lui Iisus, nevoitorul (adică cel ce se roagă), învăţându-se să ceară neîncetat ajutorul lui Dumnezeu, dacă ar face ceva bun în propăşire, nu vede în aceasta un merit al său, ci mila lui Dumnezeu.

2. Rugăciunea neîncetată ne conduce către dobândirea credinţei, pentru că cel ce se roagă începe să simtă prezenţa lui Dumnezeu.

3. Rugăciunea neîncetată nimiceşte vicleşugul vrăjmaşului, prin punerea întregii noastre nădejdi în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

4. Cel ce se roagă neîncetat, cu timpul îşi pierde deprinderea de a-şi închipui, de a se risipi, de a se îngriji în deşert de multe…

5. In sfârşit, el poate ajunge la starea copilăriei poruncită de Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie.

DOAMNE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MÂNTUIEŞTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL PĂCĂTOASA!

Sursa ” http://www.eph.md/news/invatatura_de_credinta/1764.html

Comentarii
  1. Flory spune:

    Va multumesk pt aceste informatii necesare sufletului si vietii

  2. rusuvirgil spune:

    prin partea bucovinei multi oameni au lucrat la diferite mini si la intrarea in mina este scris noroc bun oare acei oameni stiau ce este noroc

  3. Multe lume nu stie , expresii gen Noroc – cand stranuti , Hai noroc , Sa fie cu noroc – sunt folosite de toti.

  4. anonymous spune:

    ajunsesem sa ma rog si an timp ce dormeam ! dar aveti grija sa nu va anbolnaviti ., eu aveam tahicardie si simteam palpitatii an gat . m-am rugat sa ma pot linisti si potoli un pic. am lasat-o mai usor. mare atentie pentru cine poate antelege ! Doamne ajuta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s